Cum se îngrijesc beretele brodate?
Vremea s-a încălzit și probabil că unii dintre voi vă pregătiți hainele de iarnă pentru curățare și depozitare.
Este și cazul beretelor brodate sau a altor accesorii din lână împâslită, delicate.
Însă cum se îngrijesc mai exact?😊
M-am gândit să vă las mai jos câteva sfaturi și modalități de îngrijire și păstrare în timp a beretelor.
*În primul rând beretele fiind din lână împâslită 100%, niciodată nu se vor spăla în mașina de spălat rufe, chiar dacă se folosește un program special de lână, ele se vor deforma sau contracta.
*Eu recomand curățarea uscată, la curățătoriile specializate, la fel ca și cea pentru paltoanele din lână. Astfel nu riscați ca bereta să intre la apă sau să iasă din culoarea ei.
*Dacă bereta este curată, o puteți aerisi iar apoi pune în dulap, într-un loc uscat, împreună cu câteva fire de lavandă, pentru ca ea să nu fie atacată de molii sau alte insecte, care se dezvoltă în fibrele naturale.
*Dacă are doar unele urme de murdărie sau fond de ten, o puteți tampona, local direct pe pată, cu un burete înmuiat în apă cu puțin detergent pentru rufe delicate și să limpeziți apoi zona, tot cu buretele înmuiat în apă, sau cu o lavetă.
Dacă totuși dorești să o speli complet, și faci asta pe răspunderea ta, trebuie să ști că spălarea trebuie făcută manual, în apă rece, cu detergent special pentru lână. Bereta nu se freacă pentru a nu își deforma forma, doar se înmoaie puțin.
După ce o clătești de detergent ar fi bine să o sugativezi cu un prosop uscat și apoi să o așezi la uscat plată, pe un alt prosop, într-un loc bine aerisit.
! Broderia este realizată cu fire de bumbac care nu se decolorează însă beretele nu sunt făcute să fie spălate și astfel că nu pot garanta că nu se vor decolora, mai ales cele în culori intense, și astfel riscați ca broderia să se păteze !
Sper din suflet ca sfaturile mele să va fie de ajutor!